Suspendarea activitatii pare sa fie, pentru unii intreprinzatori, o solutie buna pentru a evita plata impozitului forfetar. Asa sa fie oare? Din analiza cadrului legal existent rezulta mai curand ca intreprinzatorii stau sa cada intr-o alta capcana intinsa de guvernanti. Conform prevederilor Legii 31/1990 privind societatile comerciale, o societate isi poate suspenda activitatea pentru o perioada maxima de 3 ani. Suspendarea se va face atat la Registrul Comertului cat si la organul fiscal.
La Registrul Comertului suspendarea se va face in baza unei declaratii de mentiuni, iar dovada starii de suspendare se face printr-un extras de registru, valabil timp de 30 de zile de la data emiterii.
• Sa fie inactiv cel putin 12 luni dar nu mai mult de 3 ani;
• Sa nu figureze, la data aprobarii cererii, cu obligatii fiscale restante catre bugetul general consolidat;
• Sa nu desfasoare nici un fel de activitate;
• Sa nu obtina venituri din exploatare, venituri financiare si/sau venituri exceptionale;
• Sa nu dispuna de personal angajat si sa nu plateasca venituri cu regim de retinere la sursa a impozitului;
• Sa nu fie in curs de solutionare o cerere de rambursare sau de restituire a impozitelor, taxelor si contributiilor;
• Sa nu fie in curs de derulare un control fiscal.
Daca avem in vedere chiar si numai conditiile de mai sus si deja multi dintre cei interesati se vor vedea in imposibilitatea de a primi aprobare pentru regim derogatoriu.
Spre exemplu, interdictia de a obtine venituri financiare presupune ca societatea nu detine niciun leu in vreun cont bancar care i-ar putea aduce vreo dobanda - adica un venit de natura financiara.
Cat despre obligatia de a nu avea datorii, nu este suficient ca un intreprinzator sa se considere "curat". Mai este necesar si ca fiscul sa confirme asta si cat de multe s-ar putea spune despre evidentele eronate ale fiscului!
De asemenea, exista obligatia de a nu avea niciun salariat. Cu alte cuvinte, nu este suficienta suspendarea contractelor de munca, fie ca urmare a intrarii in somaj tehnic, fie ca urmare a unei suspendari voluntare din partea angajatilor. Pentru a obtine regimul derogatoriu intreprinzatorii ar trebui mai intai sa-si concedieze angajatii pana la ultimul.
Presupunand ca un intreprinzator trece de aceasta sita fina si indeplineste conditiile de mai sus se va trezi in fata altor probleme.
Una din ele se refera la dreptul organului fiscal de a refuza acordarea regimului derogatoriu daca apreciaza ca asta ar "conduce la aparitia unor cazuri de evaziune fiscala".
O alta problema si care practic anuleaza ideea de regim derogatoriu este prevederea conform careia pentru fractiunile de ani fiscali cuprinse in perioada de aplicare a regimului de declarare derogatoriu, contribuablii au obligatia sa depuna declaratiile la termenele prevazute de lege.
Cu alte cuvinte, contribuabilii care au obtinut regim derogatoriu beneficiaza in mod efectiv de el numai pe ani fiscali intregi! Adica nicio sansa de a scapa de obligatia depunerii declaratiilor fiscale aferente anului 2009, daca regimul derogatoriu se solicita pe parcursul anului.
In acest fel intreprinzatorii se vor trezi ca si-au suspendat activitatea dar nu si relatia cu organul fiscal. Si asta nu este inca totul. De acum celebra OUG 34/2009, care aduce in viata noastra impozitul forfetar, are prevederi legate doar de obligatia de plata, nu si legate de declarare. Chiar fara ele putem presupune ca intreprinzatorii au obligatia sa declare acele sume pe care ar trebui sa le plateasca – fie impozitul pe bune fie cel forfetar. Ce se intampla insa in cazul intreprinzatorilor care si-au suspendat activitatea, beneficiaza de regim derogatoriu dar au in continuare obligatia de a depune declaratii fiscale?
Ce suma vor inscrie ei in declaratia 100 cu titlu de impozit pe profit/venit? Logic ar fi sa treaca un mare "zero", ca doar de-aia si-au suspendat activitatea, dar uite ca OUG 34/2009 nu le da voie. Datorita faptului ca se aplica o plata de impozit anticipata care tine seama de veniturile realizate in anul anterior, intreprinzatorii ar fi obligati, conform OUG 34/2009, sa declare si sa plateasca impozitul forfetar chiar daca ei stau acasa si nu fac nimic. Ce conteaza ca, neavand activitate nu exista nicio sansa de a plati acest impozit?
Si cum ramane cu regimul derogatoriu, in conditiile in care intreprinzatorul apare, fara voia lui, ca fiind dator statului? Nu-i asa ca se duce si acesta pe apa sambetei? Tragem nadejde ca situatia de mai sus, generata de o proasta corelare intre actele normative aplicabile, nu este o noua teapa a guvernantilor si ca ea va fi, cat de curand, reglementata corect.
1 EUR
RON 
1 USD
1 GBP
1 CHF
100 JPY
